UGAL

Program de internship în administrarea procesului de finanţare a învăţământului superior


UEFISCDI susţine demersurile care încurajează schimbul de experienţă şi de bune practici, ca programe de formare continuă, ce permit personalului din aparatul administrativ, central sau universitar, să descopere metode inedite de abordare a problemelor, să învețe să se adapteze noilor tehnologii, să dobândească sau să îşi perfecţioneze o serie de abilități (atitudine pozitivă față de provocări, managementul timpului, încrederea în sine etc.), astfel încât să poată oferi expertiză şi servicii de calitate.

În acest context, UEFISCDI îşi propune implementarea unui program de internship prin care să contribuie la dezvoltarea profesională a personalului din sistemul naţional de învăţământ superior, să asigure contextul favorabil schimbului de experienţă şi familiarizării cu activităţile administrative asociate procesului de finanţare a învăţământului superior.

Programul se adresează angajaţilor din sistemul naţional de învăţământ superior, interesaţi de proiectele pentru dezvoltarea învăţământului superior, cu experienţă profesională în gesionarea şi prelucrarea datelor.
Cei interesaţi sunt invitaţi să trimită CV-ul în format Europass şi o Scrisoare de intenţie Compartimentului Resurse Umane UEFISCDI, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin fax la nr. 021.311.59.92, până la data de 24 iulie 2017.

Mai multe detalii