UGAL

Comunitatea academică a Universității „Ovidius” din Constanța l-a primit în rândurile sale pe reputatul  profesor și cercetător Lucian Puiu Georgescu, președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Acesta a primit marți, 24 septembrie 2019, titlul onorific de Doctor Honoris Causa al universității constănțene.

Colaborarea președintelui Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați cu Universitatea „Ovidius” a început odată cu implementarea unor proiecte POSDRU de burse doctorale și postdoctorale și s-a dovedit fructuoasă. Activitățile comune, schimbul de bune practici și complementaritatea unor domenii au condus la obținerea unor rezultate excelente. De altfel, la inițiativa profesorului Lucian Puiu Georgescu, colaborările vor continua atât în cadrul unor proiecte POCU, cât și în alte direcții legate de domeniul educațional-formativ și de CDI.

„Un management performant, rod al activității unui lider competent și dinamic, flexibil și adaptabil, reprezintă dezideratul către care trebuie să tindă, în general, fiecare dintre noi și, în special, acei specialiști pe umerii cărora apasă responsabilitatea unor proiecte și programe de cercetare a căror amploare și complexitate se reflectă în standardele de performanță ale cercetării academice din toate domeniile”, a declarat la finalul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorul Lucian Puiu Georgescu. 

«Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius”  din Constanța președintelui Senatului universitar din Galați comunitatea academică își exprimă înalta apreciere față de întreaga sa activitate dedicată promovării valorilor educației și științei, modernizării învățământului universitar românesc, a consolidării relațiilor inter-universitare în domeniul cercetării și inovării», a precizat conf. univ. dr. Viorica Popescu, decan al Facultății de Științe Aplicate și Inginerie.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email