UGAL

Departamentul de Sisteme Termice și Ingineria Mediului de la Facultatea de Inginerie, a găzduit marți, 23 iulie 2019, masa rotundă cu tema „Îmbunătățirea eficienței generării energiei electrice și termice și decarbonizarea sectorului energetic”.

Obiectivele principale ale acestui eveniment au fost: promovarea eficienței energetice și a conservării energiei; discutarea tendințelor altor țări privind eforturile de decarbonizare în sistemul energetic și facilitarea interacțiunii dintre tinerii cercetători și parteneri din mediul economic și de afaceri și institute de cercetare printr-un schimb activ de idei și experiențe în domeniu.

Viitoarele sisteme energetice vor trebui să aibă eficiență energetică din ce în ce mai ridicată și, în același timp, să folosească în proporție din ce în ce mai mare resurse regenerabile care au un impact redus asupra mediului.

Proiectele de dezvoltare a noilor capacități în sistemul energetic și practicile folosite în exploatarea unităților existente cer o schimbare în modul de abordare și o gândire inovativă care să țină seama de condițiile actuale și necesitățile sistemului energetic și ale consumatorilor. Acest atelier a oferit ocazia de a discuta modul în care cele mai bune practici internaționale pot fi aplicate la nivel regional și local, precum și modul în care întreprinderile pot sprijini soluțiile orientate către piață și protecția mediului.

Masa rotundă a reunit cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, specialiști din industrie și mediul de afaceri. La eveniment a participat și un absolvent al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Mecanică, Specializarea Sisteme și Echipamente Termice, promoția 1991, dl. inginer Constantin Chitic-Foldi, care lucrează în prezent la Electric Power Research Institute (EPRI) din SUA. Dl. inginer Constantin Chitic-Foldi a prezentat exemple de cele mai bune practici internaționale în exploatarea echipamentului energetic, în special a generatoarelor de abur și a turbinelor cu gaze și abur, în menținerea unei eficiențe ridicate a centralelor electrice pe combustibili fosili operând în condițiile influxului crescut de energie regenerabilă în sistemul energetic.