UGAL

Sistemul de management al calității pentru activitățile de cercetare, dezvoltare și inovare din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost auditat de către Organismul de Certificare Business Quality Cert Galați și certificat conform standardului SR EN ISO 9001: 2015, prin acordarea certificatului C00120-A/14.12.2018 (cu valabilitate de trei ani). Obținerea certificatului reprezintă o recunoaștere a aplicării unor principii moderne pentru managementul activităților de cercetare, inovare și dezvoltare, la nivelul universității, al facultăților și al unităților de cercetare acreditate la nivel instituțional.


Certificarea reprezintă un demers important pentru participarea Universității „Dunărea de Jos” din Galați în competiții reprezentative de proiecte la nivel european, în acord cu obiectivele strategice prevăzute în Strategia Cercetării-Dezvoltării-Inovării (CDI) 2016-2020, competitivitate, excelență și internaționalizare.

Managementul activităților de cercetare, dezvoltare și inovare este asigurat de către conducerea executivă a universității, Senatul universitar, Consiliul pentru cercetare științifică (CCS-UDJG), Serviciul Cercetare, dezvoltare și inovare (SCDI) și de către conducerea unităților de cercetare acreditate la nivel instituțional. 

Acordarea acestui certificat universității gălățene se datorează aplicării proiectului cu titlul Armonizarea trinomului educație-calitate-etică cu exigențele învățământului superior european (ADEQUATE) - CNFIS-FDI-2018-0261. 

Pentru certificarea ISO 9001:2015 a managementului calității în activitatea de cercetare s-au actualizat documentele elaborate în cadrul Serviciului de specialitate. În perioada 15-16 noiembrie 2018 a avut loc etapa I a auditului de certificare, iar cea de-a doua etapă s-a desfășurat în perioada 3-6 decembrie 2018. Până la finalizarea proiectului, indicatorul va fi realizat în proporție de 100%.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email