UGAL

Cărți
Aflată la cea de-a doua ediție, Cafeneaua Altfel, o activitate destinată în totalitate studenţilor, s-a desfăşurat în prima zi de primăvară în Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice.
 
Invitaţii speciali au fost domnul Conf. dr. Arthur Tuluş, profesor al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi domnul Prof. dr. Florin Tudor, Decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice.

Întrunirea studenţilor a avut ca temă „Lectura de Vacanţă”. Motivul? Unul pertinent, dacă stăm să ne gândim că trăim într-o lume a vitezei, o lume a tehnologiei. Principala întrebare care a stat pe buzele participanţilor a fost:
Mai citeşte studentul în ziua de azi?
 
Întâlnirea s-a desfăşurat ca o provocare pentru fiecare participant. Aceştia au prezentat colegilor titlurile cărţilor lecturate. Studenţii au adus cu ei volumele la care au făcut referire prezentând totodată conţinutul cărţilor însoţite de recomandarea de a fi sau nu citite. 
 
Concluzia a fost una deosebit de impresionantă. Fiecare dintre tinerii prezenţi au argumentat importanţa lecturii în viaţa sa. Dorinţa de cunoaştere, de informare şi de dezvoltare personală au stat la baza susţinerii ideii de necesitate a lecturii.
 
„Lectura este, pentru omul modern, un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem examenele, să ne informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc însă că lectura ar putea implica şi funcţii mai nobile, adică mai fireşti”.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email