UGAL

Pe 26 martie 2017 o veste tristă a îndurerat comunitatea academică de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Profesorul universitar dr. ing. Dumitru Panţuru, membru marcant al corpului didactic, a plecat în lumea celor drepţi cu discreţie şi demnitate.

Domnul Profesor Dumitru Panţuru s-a născut în 30 noiembrie 1938 în localitatea Mircea Vodă, judeţul Brăila. A făcut şcoala elementară în comuna natală, Mircea Vodă. A urmat cursurile liceului militar „Ştefan cel Mare” din Iaşi. 

După ce a absolvit Facultatea de Mecanică, secţia Maşini şi aparate pentru industria chimică de la Institutul Politehnic Bucureşti în anul 1963, a fost repartizat la Brăila, iniţial la Combinatul de Fire şi Fibre Artficiale, ulterior ajungând la uzina „Progresul”, în Secţia de Proiectare. Din anul 1977 şi-a desfăşurat activitatea de dascăl şi cercetător în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați, la Catedra de Organe de maşini, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare. 
 
Laborioasa activitatea didactică şi ştiinţifică s-a concretizat în apariţia unui număr impresionat de lucrări ştiinţifice, cărţi şi tratate la care Domnul Profesor a fost autor sau co-autor (D. Panţuru, V. Palade, N. Diaconu, I.G. Bîrsan, M. Buciumeanu, S. Dorin, Reologia curgerii vâscoase, Vol. 2, Editura „Evrika" Brăila, 2004; D. Panţuru, V. Palade, M. Buciumeanu, I. Mircea, Elemente de inginerie mecanică, vol.I, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos" Galați, 2002.).

Ce mai mare pasiune a Domnului Profesor a fost matematica. A colecţionat şi rezolvat probleme vechi de când lumea, aşa cum alţii colecţionează timbre sau monede vechi (Marea teorema a lui Fermat, Dublarea cubului cu rigla negradata si compasul, Numare prime Mersenne, Problema trisecţiunii unghiului etc.). A primit recunoaşterea Academiei Române pentru că a descoperit soluţia elementară a teoremei lui Fermat: Xⁿ+Yⁿ=Zⁿ. Teorema enunţată de avocatul Fermat a putut fi rezolvată doar pe cale algebrică şi analitică. Domnul profesor Panţuru a reuşit să găsescă rezolvarea ei elementară, cu numere naturale (Panţuru, D, Marea Teoremă a lui Fermat, Editura Alutus, Miercurea Ciuc, 2005). 
 
Domnul Profesor Dumitru PANŢURU va rămâne în inima şi în sufletul colegilor şi studenţilor pe care i-a îndrumat.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
 
Departamentul Inginerie Mecanică
Facultatea de Inginerie
Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email