UGAL

S-a stins din viață, pe 28 decembrie 2018, conf. univ. dr. Vasile Sahlean, unul dintre corifeii Catedrei de Fizică a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Un suflet blând, precum Obcinele Bucovinei, unde s-a născut, în anul 1937, și unde a copilărit.

A absolvit în 1960 Facultatea de Fizică din Iași, apoi a fost profesor, timp de un an, la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc.

În 1961 a venit la Universitatea din Galați, ca asistent la catedra de Fizică și electrotehnică.

Teza de doctorat, cu titlul Studiul unor fenomene nestaționare într-o descărcare electrică în curent continuu, a susținut-o la Iași, în 1986.

A coordonat colectivul de cercetare în domeniul Fizicii descărcărilor în gaze și plasmă din cadrul Universității gălățene.

A rămas fidel pasiunii sale pentru fizică și instituției academice gălățene timp de 44 de ani, până în anul 2005, când s-a pensionat.

„Pedagog desăvârșit, atent cu studenții și cu colegii din Universitate, conf. univ. dr. Vasile Sahlean a promovat, de-a lungul carierei sale didactice, o atmosferă de înțelegere față de colegii mai tineri, de conlucrare cu cei din subordine, publicând articole și cărți, antrenând în jurul său oameni dornici de afirmare” – astfel îl definește, în câteva cuvinte, prof. univ. dr. Cosma Tudose.

Cei care doresc să își ia rămas bun și să aprindă o lumânare pentru regretatul conf. univ. dr. Vasile Sahlean o pot face la Biserica Vovidenia din Galați, unde este depus.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 30 decembrie 2018, la ora 12,00.
Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email