UGAL

Ieri am primit o veste care a căzut în mintea mea ca un trăsnet, cum că a plecat definitiv dintre noi colegul și bunul meu prieten Octavian Bologa. S-a născut la 15 mai 1945 în comuna Breb, județul Maramureş. În 1969 a absolvit Institutul Politehnic din Galaţi, Facultatea de Mecanică, Secţia Nave și Instalaţii de Bord.

În 1986 a primit titlul de doctor inginer, cu teza de doctorat “Contribuţii la studiul uzurii in tribosistemele de cavitaţie”. Începând din 1972 a devenit colaborator, iar din 1973 asistent titular la Catedra Organe de maşini și Desen a Facultății de Mecanică, din cadrul Universității din Galaţi, devenind apoi șef lucrări în 1980 și conferențiar, în 1990.

Din 1990 a fost Şef catedră Organe de maşini şi Desen,  membru în Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, iar  între 1991 și 1992 a ocupat funcția de Prodecan al Facultăţii de Mecanică. Din 1996 până în anul 2000 a fost subprefect al judeţului Brăila, numit prin Hotărâre de Guvern.

Între anii 2001 și 2003 a fost conferenţiar la Catedra Organe de maşini, între 2003 și 2010 a activat ca profesor universitar titular, iar din 2010 profesor universitar consultant la Catedra Organe de mașini a Facultății de Mecanică din cadrul Universității  „Dunărea de Jos” din Galaţi.

L-am cunoscut pe Tavi Bologa acum 50 de ani, eu fiind îndrumător de practică la grupa lui, apoi ne-am reîntâlnit când făceam practica la Navrom  iar el era inginer acolo. Ne-am revăzut apoi la catedră, unde am devenit colegi. Treptat, preocupările profesionale și științifice ne-au apropiat. A fost un coleg deosebit un, om de onoare, poate o fire mai specială, dar ne-am înțeles întotdeauna excelent și ne-am ajutat când a fost cazul. Cred că toți colegii de generație, și nu numai ei, au avut aceleași bune relații cu dumealui.

Îmi este foarte greu să cred că Tavi a plecat, părăsind această lume și pe noi toți așa fulgerător. Îmi pare tare rău, regret și sunt alături la durerea celor dragi și apropiați lui. Am dorit să exprim aceste câteva cuvinte, mai ales fiindcă nu sunt aproape și fiindcă totul s-a petrecut fulgerător, fără ca niciunul dintre noi să știe. Mare păcat. Am pierdut un prieten adevărat și bun, catedra și facultatea au pierdut un profesor de excepție și toți am pierdut un Om.

Dumnezeu să-l odihnească în pacea cea veșnică!

Sper și doresc să rămână în panteonul profesorilor universității ca o figură deosebită și nobilă. Cuvintele niciodată nu reușesc să spună totul, dar este bine să le spunem, descărcându-ne astfel sufletul.
 
Profesor Constantin Fălticeanu