UGAL

Conf. dr. Constantin Afanase
Colectivul cadrelor didactice din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor  anunţă cu regret că pe 26 ianuarie 2015, s-a stins din viaţă domnul conferenţiar universitar doctor Constantin Afanase.
Absolvent al Facultăţii de Economia Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti în 1975 şi doctor în economie din 2004, în cei 40 de ani de carieră domnul conferenţiar universitar doctor Constantin Afanase a acumulat un palmares profesional impresionant, dovedindu-se a fi un cadru didactic pasionat şi, în acelaşi timp, un manager apreciat al oraşului Galaţi.

Prin activitatea desfăşurată în cadrul Catedrei de Contabilitate şi Informatică Economică şi, ulterior, în cadrul Departamentului de Administrarea Afacerilor de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, profesorul Constantin Afanase a format cu pricepere şi dăruire generaţii întregi de studenţi la disciplinele: Control economico-financiar, Control de gestiune, Fiscalitate, Management financiar-bancar, Expertiză contabilă, Audit contabil-financiar, Audit fiscal, Consultanţă fiscală, Control şi audit intern.
 
Implicarea domniei sale în viaţa universitară este dovedită şi de numărul însemnat de publicaţii concretizate în: cărţi, cursuri universitare, articole şi studii în reviste de specialitate, comunicări ştiinţifice la simpozioane naţionale şi internaţionale, contracte de cercetare, până la activitatea operativă a departamentului, comisii de licenţă, disertaţie, dosare de acreditare, activităţi cu studenţii.
 
Întreaga activitate a profesorului Constantin Afanase stă sub semnul profesionalismului, corectitudinii şi al unei impresionante capacităţi de coordonare, organizare şi luare a deciziilor.
 
Noi, colectivul Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, ne vom aminti întotdeauna cu respect şi recunoştinţă de profesorul şi, deopotrivă, de omul Constantin Afanase, de ţinuta sa profesională şi de calitatea sa de a fi întotdeauna alături de colegi, de facultate şi de universitatea în care a predat.
 
Dumnezeu sa-l ierte!
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email