UGAL

Sorin Preda
Sorin Preda s-a dus să stea de vorbă cu îngerii. Să le povestească, sfătos, aşa cum făcea studenţilor la ore, despre Moromeţii, despre unchiul său, Marin Preda, despre publicitate, genuri de opinie sau PR. S-a dus să se odihnească, să scape de sub povara unui timp mult prea nerăbdător cu oamenii. Pentru Facultatea de Litere, Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism, pierderea e ireparabilă: Sorin Preda a fost un om complex, un scriitor, jurnalist şi cadru didactic ce fascina prin puterea cuvântului în articolele semnate în Formula AS, prin scriitura plină de vervă din cărţile sale şi prin capacitatea de sinteză şi puterea exemplului, la cursuri.
S-a născut la 12 decembrie 1951, în București, a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română şi şi-a dat doctoratul în Ştiinţele Comunicării. A fost membru al cenaclului "Junimea" și al grupării literare „Noii" şi a publicat volumele Povestiri terminate înainte de a începe (1981), Parțial color (1985), Plus-minus o zi (1988) și Moromeții: ultimul capitol (2010), acesta din urmă fiind premiat de Academia Română. Era lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Bucureşti şi la Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos”din Galaţi.
 
Ca profesor, a contribuit la scrierea celui de-al doilea volum al Manualului de jurnalism (coord. Mihai Coman, 2000) şi este autorul volumelor Tehnici de redactare în presa scrisă (2006), Jurnalismul cultural şi de opinie (2006) şi Introducere în creativitatea publicitară (2011), cărţi de specialitate apărute la Editura Polirom. Dincolo de toate, Sorin Preda a fost un om bun. Un mare dascăl, un smerit, aşa cum numai adevăratele caractere pot fi. Ajuta pe oricine şi nu critica niciodată fără să ofere soluţii. Îşi încuraja studenţii şi pentru mulţi învăţăcei de la Jurnalism a fost un adevărat deschizător de drumuri. Iubea gazetăria, povestea cu modestie despre cărţile sale şi se pricepea să fie profesor: „Am șansa să fiu ca un bijutier, care dintr-o piatră iregulată taie un diamant perfect”.
 
Colegii, prietenii şi studenţii Facultăţii de Litere transmit familiei sincere condoleanţe!
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email