UGAL

Mai mulți reprezentanți ai conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, ai Ministerului Educației Naționale, primarul municipiului Galați Ionuț Pucheanu, dar și un sobor de preoți de la Arhiepiscopia Dunării de Jos au participat astăzi la inaugurarea Căminului A, din Campusul Studențesc Alexandru Ioan Cuza.

„Am reușit, în doi ani să punem la punct acest cămin, să-l aducem la standardele pe care orice student și le dorește, cu respectarea normativelor în vigoare”, a declarat conf. univ. dr. Cezar Bichescu, prorector al Universității.

„Universitatea din ziua de astăzi nu mai poate exista fără o bază materială complexă, fără asigurarea unor condiții de viață decente. Creșterea numărului de locuri de cazare și modernizarea bazelor de cazare aduc plus de confort studenților și asta contează foarte mult într-o societate modernă”, a spus doamna Mariana Chivu, director general în cadrul Ministerului Educației Naționale.

„Străzile au fost asfaltate, parcul amenajat. Relația Primărie-Universitate a devenit în ultimii ani tot mai strânsă. Cred cu tărie în conceptul de oraș construit în jurul universităților. Vreau să-i asigur pe toți că universitățile de la Dunăre vor beneficia în continuare de suportul Primăriei. Acest oraș poate renaște dacă universitatea are locul ei în societate”, a declarat primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu.

Lucrările la Căminul A au fost reluate în urmă cu doi ani, după ce timp de 20 de ani investiția fusese abandonată. Costurile totale ale investiției s-au ridicat la aproape 2 milioane de euro, din care contribuția ministerului a fost de un milion de euro.

Spațiile de cazare din Căminul A au fost regândite: toate au grupuri sanitare proprii și încăperi speciale pentru servirea mesei. 

Profitând de prezența primarului Galațiului, domnul prorector Cezar Bichescu a anunțat o nouă investiție, care va începe în toamna acestui an.

„Vom lansa un obiectiv nou: construcția unui nou cămin, în locul Cantinei studențești I, care va avea 200 de locuri de cazare. Lucrarea va fi finanțată de Compania Națională de Investiții. Valoarea totală a lucrărilor va fi de peste 7 milioane de euro”.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email