Cea de-a 114-a ediție a „Colocviilor Constructorilor de Nave” (CCN) este programată vineri, 4 aprilie 2025, în Aula D 01, începând cu ora 11.00. În cadrul acestei ediții, decanul Facultății de Arhitectură Navală, Ș.L. dr. ing. Costel UNGUREANU va face o prezentare a facultății pe care o conduce după care va avea loc un vernisaj la Galeria de portrete în basorelief a profesorilor de la Facultatea de Arhitectură Navală, care se mărește cu patru noi lucrări.
În data de 11.04.2025, Facultatea de Inginerie, prin Departamentul Ingineria Fabricaţiei, organizează Concursul Tehnic „Mihai Honorius Teodorescu”, eveniment ce se adresează elevilor din învățământul liceal (tehnic și teoretic) din regiunea Sud-Est (județele Galați, Brăila, Buzău, Tulcea și Vrancea) și care își propune să descopere și să promoveze elevii pasionați de știință și tehnologie, dar și apropierea acestora de mediul universitar și creșterea interesului pentru competiție și performanță.
Care e rolul înformației astăzi, într-o lume trăită preponderent in media, care mai sunt funcțiile presei, ce înseamnă fake news și haos informațional și cum se propagă o știre pe rețelele de socializare, ce poate face CNA-ul și care sunt responsabilitățile noastre în calitate de consumator avizat. Sunt câteva dintre subiectele interesante discutate la Conferința „Mass-media în campania electorală, martor sau actor?”, organizată de Facultatea de Litere din cadrul UDJG.
Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului a fost astăzi gazda Caravanei de Știință ReCoNnect, activitate organizată în cadrul proiectului „ReCoNnect 3: Building a Community”, în cadrul căreia atât Geoparcul, cât și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sunt partenere. Două unități de învățământ au beneficiat de această experiență inedită: Liceul Tehnologic „Sf. Mc. Sava” din Berca, județul Buzău, cu 15 elevi de clasa a V-a, și Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vlădești, județul Galați, cu 17 elevi de clasa a V-a și a VI-a.
Astăzi, 29 martie 2025, se împlinesc 30 de ani de când dr.ing. Brad Segal, profesor la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, a trecut în eternitate.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește prima ediție a Atelierelor MERITO-CCD Galați, un eveniment dedicat profesorilor, directorilor, studenților și elevilor de profil pedagogic interesați de metode inovatoare de predare. Evenimentul are loc sâmbătă, 30 martie 2024, exclusiv fizic, în cadrul universității noastre.